Săptămâna trecută, azi, mă zăpăceam, în dormitorul meu mic de la Iași, cu bagaje, sortări, cutii, genți, haine de vară, de iarnă, cărți, pe astea le-am purtat după mine tot anul, nu le-am citit, iau altele.
Am făcut, am desfăcut, am mai renunțat. Liniștește-te, vei fi la București. Mai nou poți face cale-ntoarsă în 45 de minute, mama poate trimite pachet. Am închis fermoarele, mama mi-a zâmbit mulțumită că în sfârșit rugile ei au fost auzite și eu am ales să locuiesc local și câteva ore mai târziu tata îmi urcă în apartament bagajele atent selecționate și pepenele roșu luat cu poftă de pe drum.
Despre prima zi la București în calitate de locuitor, v-am povestit succint, aici.
Așadar, hotărâtă. Îmi caut chirie, lucrez cu Meg la Meg Wi Baby, mai caut și un al doilea job, all set. M-am mutat “unde se dă ora exactă.”
Luni, boem. Marți, miercuri, tai pantalonași, văd prieteni.
Joi dimineață, intru pe Best Jobs. Îmi atrage atenția un anunț. Click. Citesc întrebările, răspund cu un Da! convingător la toate. Aplic. O oră mai târziu sună telefonul. Ascult, mă ascultă, mă trezesc zicând “Da!”.
Duminică plec la munte, undeva pe lângă Sibiu, timp de vreo două luni, într-o tabără pentru copii. Ce fac acolo? Engleză și teatru.
După ce se încheie convorbirea, începe să se insinueze îndoiala. Ce-am făcut? Păi nu abia m-am mutat în București? Nu-mi căutam job și chirie și mă stabileam aici? Iar plec? Da’ cum mă duc eu la copiii ăia? Ce le zic? Dacă-i plictisesc? Dacă-i dezamăgesc?
Îmi dau seama că Destructive Mode e pe On și mă opresc. O iau încetișor pe simțiri, cer o părere obiectivă, mă liniștesc și ajung la următoarea concluzie:
Nu-i cunosc pe organizatori, nu mai țin minte exact nici unde urmează să merg, am puțină experiență în predare, nu știu cât urmează să fiu plătită.
Dar știu altceva, mai important. Știu că vreau să fac asta, că sunt maleabilă și că mă pot împrieteni cu (aproape) oricine, că îmi plac copiii și că banii contează mai puțin. Și că Bucureștiul nu pleacă nicăieri, pot veni și la toamnă.
Și după cum frumos m-a atenționat un amic nou achiziționat, “Nu e despre tine. E despre ei. Fii atentă la ei și n-ai cum să dai greș. Tu o să fii aia care învață.”
Am răsuflat ușurată și mi-am zis “Doh :)”. Și m-am pus iar pe împachetat. Fără valiză de data asta, dar cu rucsacul.
Mai am două ore și ajung.
Prima grupă e de la Iași :). Clasele I și II.
Abia aștept.
Liza cu Valiza 